sâmbătă, 13 martie 2010

Ora Pamantului 2010 - Lasa Pamantul sa respire! Pamantul sufera. Stinge lumina!





Ceea ce a inceput in Martie 2007 cu pozitia simbolica a orasului Sydney, s-a transformat in scurt timp intr-o actiune fara precedent in istoria umanitatii, un semnal impotriva incalzirii globale.

Putin peste 1000 de orase ale planetei si sute de milioane de oameni au participat pe 28 Martie 2009 la un eveniment prin care firele invizibile ale constiintei si ale sperantei s-au unit intr-un gest simplu, dar in acelasi timp magnific: stingerea luminii pentru o ora.

Evenimentul nu a ramas fara ecou nici in Romania, ba chiar dimpotriva. Tara noastra este singura din lume in care, chiar din 2008, a aparut un site special dedicat coordonarii si promovarii actiunilor la nivel local, adica la nivelul tarii. Daca in anul 2008 implicarea institutiilor statului a fost timida, in anul 2009 au existat semnale clare ca institutii atat din domeniul protejarii mediului inconjurator cat si din sfera administratiei locale sustin actiunile prilejuite de acest eveniment. ONG-uri, Fundatii si Asociatii din domeniul protectiei mediului s-au implicat mai mult.

Cat priveste companiile si organizatiile din Romania, precum si persoanele – participantii activi – rezultatele actiunii derulate in anii trecuti au fost chiar incurajatoare, pentru acest an aparand semnele unei mobilizari semnificativ mai mari.

Acesta este momentul potrivit pentru ca, indiferent de domeniul de activitate, companiile si organizatiile din Romania sa faca o mica dovada de responsabilitate sociala.

Strigatul omenirii in favoarea vietii este de o simplitate dezarmanta dar incarcat cu o semnificatie profunda. Viata pe aceasta planeta, existenta noastra si a generatiilor viitoare sta in mainile fiecaruia dintre noi.

Esti asteptat sa participi activ, indiferent de varsta, de sex, de rasa, religie ori nationalitate, indiferent de culoarea politica sau de pozitia sociala. Angajeaza-te in acest demers! Angajeaza-ti prietenii, angajeaza-ti organizatia, angajeaza-ti comunitatea! Acest semnal este dovada ca un efort global impotriva incalzirii globale este posibil.

Asteptam ca, in 2010, si in Romania sa participe cat mai multe orase si cat mai multi parteneri. Institutiile, organizatiile, companiile sau persoanele fizice se pot inscrie pe site. Deja, in lume, peste 1100 de orase din 92 de tari sunt inscrise pentru evenimentul din acest an, de pe 27 Martie, ora 20.30. La eveniment sunt inscrise orase din tarile G20 si - pentru prima data - orase din Madagascar, Kosovo, Nepal, Arabia Saudita, Mongolia, Ecuador, Cehia, Cambodgia, Mauritius, Mozambic, Paraguay, Tanzania, Quatar, Insulele Feroe. S-a anuntat deja faptul ca, de Ora Pamantului, la Tokyo Tower din Tokyo si la Poarta Brandenburg din Berlin luminile se vor stinge.

Pe 27 Martie 2010, intre orele 20.30-21.30, stinge lumina! Cu tine vom fi un miliard!