Life in a Day – film pentru noi, documentar pentru generatiile viitoare

„Filmed by you”

Zilele trecute am urmarit in sfarsit Life in a Day, film pe care-l asteptam de foarte multa vreme. Mi s-a parut cel mai interesant film pe care l-am vazut in ultimul timp, si o sa va spun si de ce. Ideea filmului mi-a placut de prima data cand am auzit de ea. Practic documentarul exprima o zi din viata de pe Pamant, pentru ca generatiile viitoare sa vada cum a fost viata in 24 iulie 2010.
Filmul documentar a fost realizat cu sprijinul unor oameni obisnuiti din 192 de tari care i-au trimis producatorului peste 4500 de ore de film.
Life in a Day te va impresiona, te va face sa razi si te va emotiona in egala masura. Nu te astepta ca toate cadrele sa fie frumoase, exista si sange, durere, violenta si drame, dar fiecare dintre ele este o invitatie in casa si viata cuiva pe care nu o sa-l cunosti niciodata, iar la sfarsit cred ca vei ramane cu o imagine foarte buna despre cum este viata intr-o zi pe planeta Pamant, pe care oameni se nasc si mor, iubesc si urasc, sufera, se ajuta si se ranesc...
Dar dintre toate imaginile prezentate in documentar, cel mai mult m-au impresionat copilul japonez ce aprinde o lumanare in amintirea mamei sale, fata din Australia care la intrebarea Ce iubesti? vorbeste despre semnificatia cuvantului "Mamihlapinatapai", despre care Wikipedia zice ca ar fi nominalizat de Cartea Recordurilor drept cel mai succint cuvant din lume, dar care o semnificatie profunda...
Dar mai bine sa reproduc cuvintele ei:

"I love the word Mamihlapinatapai.
It's from the Yaghan language, which is now a dead language.
But it was spoken in Tierra Del Fuego, the very southernmost point of South America.
I've never heard the word said properly, so I could be pronouncing it wrong.
But the meaning is quite beautiful.
It means that moment or feeling when both of two people want to initiate something, but neither wants to be the one who starts it.
It can be perhaps two tribal leaders who both want to make peace, but neither wanting to be the one to begin it.
It could be two people at a party wanting to approach each other, and neither brave enough to make the frist move."

Dar cel mai tare m-a impresionat fata de la finalul filmului, care abia ajunsese acasa de la munca, si mai avea doar cateva minute pana la miezul noptii sa realizeze filmarea, si sa-si exprime gandurile pentru a se face auzita de lume. Nu am avut cum sa nu simt ca stiu exact ce simtea fata aceea atunci, pentru ca si eu ma simt de mult prea multe ori exact ca ea...

"...I spend all day long hoping for something amazing to happen, something great, something to appreciate, to stay and to be a part of it, and to show the world that there's something great that can happen every day of your life and everyone's life. But the truth is... it doesn't always happen. And for me today, all day long nothing really happened. I want people to know that I'm here... I don't wanna cease to exist. I'm not gonna sit here and tell you that I'm this great person because I don't think I am... at all. I think I'm a normal girl... normal life... not interesting enough to know anything about, but I want to be. And today even though nothing great really happened... tonight I feel like something great happened..."

Daca nu ati vazut inca Life in a Day, sper ca am reusit sa va conving sa-l vizionati. Puteti sa-l urmariti in intregime pe YouTube si in HD.

Spune-mi cine esti...

Intotdeauna mi-a placut sa cred in destin. Stii?... Ca atunci cand o vad pe fata care imi place si imi face ziua mai buna indiferent de cat de trist eram cand m-am trezit de dimineata, cand citesc chestii scrise de ea si ador fiecare cuvant, cand mi-o imaginez fredonand acel cantec care mi-a fost toata saptamana in cap... ma gandesc ca poate ea e aleasa.
Totusi am observat ca in fiecare zi incep sa cred tot mai putin, si mai putin, si mai putin... And that sucks :-<

Asa ca pana cand inca mai cred, as vrea sa stiu cine esti...
Sa ma trezesc langa tine si sa-ti vad fata frumoasa in lumina rasaritului...
Sa te conduc pana la tramvaiul pe care-l astepti si sa te sarut pe frunte...
Sau poate iti place sa mergi pe jos...
sa stiu carui loc ii spui acasa...
As vrea sa stiu ce faci in timpul liber...
As vrea sa stiu un lucru despre tine pe care nu l-ai mai spus la nimeni...
As vrea sa stiu daca iubesti sau nu ploaia...
As vrea sa pot sa te recunosc dintr-o mie de persoane dupa mers...
As vrea sa te sarut prima data, neindemanatic si rusinos cum sunt, si sa nu uiti niciodata...
As vrea sa te cunosc si sa te iubesc asa cum esti....

Am nevoie sa stiu cine esti si sa stii cine sunt...

Darkness & Light

A little moment that moved me...

“Brother Sam believed light can keep darkness at bay. But I wonder if darkness is defined by light. If so, darkness can’t exist on its own. There must, by definition, be light somewhere. Waiting to be found.” — Dexter Morgan

The Long Shadow of Chernobyl - 25 years after the disaster

Twenty-five years ago this month, life in Pripyat (Ukrainian: При́п'ять, Prip'yat’; Russian: При́пять, Pripyat’) came to a shuddering end. Before dawn on April 26, 1986, at 1:23 AM, less than two miles south of what was then a city of 50,000, the Chernobyl Nuclear Power Plant's number four reactor exploded. Thirty people died in the blast and fire or were exposed to lethal radiation. The destroyed hulk burned for ten days, contaminating tens of thousands of square miles in northern Ukraine, southern Belarus, and Russia's Bryansk region. It was the worst nuclear accident the world has ever seen.
The fallout, 400 times more radioactivity than was released at Hiroshima, drove a third of a million people from their homes and triggered an epidemic of thyroid cancer in children. Over the years, the economic losses—health and cleanup costs, compensation, lost productivity—have mounted into the hundreds of billions of dollars. As evidence of government bungling and secrecy emerged in its wake, Chernobyl (or Chornobyl, as it is now known in independent Ukraine) even sped the breakup of the Soviet Union.
Now, Pripyat is a ghost town.
To commemorate the tragedy 25 years later, National Geographic photographer Gerd Ludwig plans to return to the reactor and the areas around it to investigate the current state of contamination to the land; to report on the progress of its cleanup; and to examine the health consequences in the fallout regions, so that this important story will not be forgotten.


The Long Shadow of Chernobyl
Project by Gerd Ludwig

...Ganduri...

"In spatele fiecarui fotograf se afla, la urma urmei, un mare timid caruia ii e frica sa apara in fata lumii gol si dezarmat. Aparatele seamana cu niste masti, niste lupi la un bal mascat, in spatele carora ne ascundem. Fotografiile sunt acte ratate, cuvinte nepronuntate, saruturi refulate, zambete inghetate, ochi care se inchid."

Si iata-ma la un nou post... Trec printr-o perioada nu tocmai buna a vietii mele. nu stiu sa o descriu prea bine dar nu-mi place deloc... tristete si amaraciune combinate cu plictiseala si o gramada de alte chestii. Ma simt pierdut din nou si simt ca nimeni nu o sa ma gaseasca vreodata... Incerc cu disperare sa gasesc un sens vietii mele, dar nu prea reusesc... Singura chestie care functioneaza macar temporar e fotografia...Fotografia este aerul pe care il respir. Mananc megapixeli, vad numai printr-un F2.7, functionez numai la ISO 100, imi place lumina si imi plac subiectele mele. Dar si in aceasta sunt mediocru ca in toate celelalte aspecte ale vietii mele.
Deci caut in continuare...

Pripyat și zona alienării - 24 de ani de la dezastrul nuclear de la Cernobâl

În urmă cu 24 de ani, pe data de 26 aprilie 1986 la ora locală 1 și 23 de minute, două explozii au zguduit reactorul numărul 4 al centralei nucleare de la Cernobâl. Incendiul a durat zece zile și au fost răspândite în atmosferă cantități de substanțe radioactive de 400 de ori mai mari decât cele înregistrate în urma bombardamentului atomic de la Hiroshima.
Autoritățile sovietice de la acea vreme au încercat să ascundă dezastrul care a urmat. Accidentul s-a produs în timpul unui test de siguranță în cadrul căruia lucrurile au scăpat de sub control datorită unei erori umane. S-a produs o explozie violentă iar scutul superior al clădirii, o construcție care cântarea 1.000 de tone, a fost pulverizat. Învelișul de grafit al reactorului a luat foc iar produsele fisiunii radioactive au fost aruncate la mai mulți km în atmosferă.
Dintre cei peste 40 de compuși și elemente radioactive eliberate în aer (circa 50 tone în total) cei mai activi și mai periculoși sunt dioxidul de uraniu (combustibil nuclear) și produșii de fisiune puternic radioactivi (iod 131 - care este absorbit la nivelul glandei tiroide, putând genera cancerul tiroidian; plutoniu 239, cesiu 134 și 137 - care inhalat sau ingerat poate afecta organele interne, ducând la cazuri de cancer pulmonar, leucemie sau mutații genetice; stronțiu 89 și 90 - care se acumulează în oase producând tumori și leucemie).
În urma accidentului au fost evacuate 135.000 de persoane în timp record; în urma lor a fost instaurată o așa numită zonă de ''interdicție'' pe o rază de 30 de km, cu un nivel de radioactivitate periculos. În interiorul acestei zone bine păzite, timpul pare că nu se mai scurge; o localitate neîngrijită, cu arhitectura gri-posomorată și urme vizibile ale abandonului și altele mai puțin vizibile ale morții care pândește din aer, pământ și apă: cesiul 137 și stronțiul 90.


Pripyat



Pripyat (Ucrainiană: При́п'ять, Pryp”jat’; Rusă: При́пять, Pripjat’), este un oraș abandonat îm zona de interdicție în partea de nord a Ucrainei, regiunea Kiev, în apropierea graniței cu Belarus. Orașul a fost înființat în anul 1970, și a fost abandonat în anul 1986 ca urmare a accidentului nuclear de la Cernobâl. A fost al nouălea oraș-nuclear "атомоград" (atomograd). Populația lui era de aproximativ 50.000 de oameni, înainte de accident. Planurile prevedeau ca populația orașului Pripyat sa ajungă la 78.000 de locuitoriu în viitorul apropiat. Pripyat era legat printr-o cale ferată de Kiev și de asemenea avea un râu navigabil în apropiere - Pripyat.


Infrastructură și statistici

Populație - 49.400 locuitori înaintea dezastrului.
Vârsta medie - 26 de ani.
Total spațiu de locuit - 658.700 metri pătrați, în 13.414 apartamente din 160 de blocuri de apartamente.
Educație - 15 școli primare pentru aproximativ 5.000 de copii, 5 școli gimaziale și o școală profesională.
Sănătate - 1 spital care putea acomoda până la 410 pacienți, 3 clinici.
Comerț - 25 de magazine și piețe, 27 de cafenele, cantine și restaurante, care puteau servi până la 5.535 clienți simultanș 10 depozite care puteau păstra până la 4.430 de tone de mărfuri.
Cultură - 3 facilități. Un palat cultural, un cinematograf și o școală de arte.
Sport - 10 săli de sport, 3 bazine de înot de interior, 2 stadioane.
Recreație - 1 parc, 35 de spații de joacă, 18.136 copaci, 249.247 tufe și 33.000 trandafiri.
Industrie - 4 fabrici cun un produs total anual de 477.000.000 ruble.
Transport - Gara Yanov, 167 autobuze plus parcul auto al centralei nucleare de la Cernobâl de aproximativ 400 de unități.
Telecomunicații - 4.876 de numere de telefon.

Parcul de distracții din Pripyat, care trebuia inaugurat pe 1 mai, dar accidentul nuclear de la Cernobâl a avut loc în 26 aprilie.



În continuare, pentru a comemora 24 de ani de la dezastrul de la Cernobâl am realizat niște slideshow-uri cu fotografii realizate în Pripyat și zona alienării. Fotografiile au fost realizate de-a lungul a câțiva ani de către fotograful David McMillan iar muzica aparține formației Detox.
Click pe linkurile de mai jos pentru a le urmări pe YouTube.
Vizionare plăcută!
Pripyat și zona alienării: Partea 1 - În jurul centralei nucleare
Pripyat și zona alienării: Partea 2 - Cernobâl și satele din jur
Pripyat și zona alienării: Partea 3 - Exterioare
Pripyat și zona alienării: Partea 4 - Interioare
Pripyat și zona alienării: Partea 5 - Grădinițe
Pripyat și zona alienării: Partea 6 - Școli
Pripyat - orașul fantomă

Anii de după accident

În 1986, orașul Slavutici a fost construit pentru a adăposti populația evacuată din Pripyat, care nu va mai fi probabil locuit niciodată, considerându-se că radioactivitatea va scădea la un nivel acceptabil pentru a putea fi locuit pe termen lung abia în jurul anul 2525. Multe din interioarele clădirilor din Pripyat au fost vandalizate și devastate de-a lungul anilor. Datorită faptului că acestea nu au fost întreținute de peste două decenii, acoperișurile nu sunt impermeabile, și în timpul primăverii apartamentele sunt inundate de apă. Copaci cresc pe acoperișuri și chiar în interiorul clădirilor. toate acestea contribuie la procesul de deteriorare.
În prezent, o grijă importantă este dacă este sigur sau nu, să se viziteze orașul Pripyat și împrejurimile sale. În prezent, zona alienării este considerată relativ sigură pentru a putea fi vizitată, și câteva companii ucrainiene oferă tururi în zona respectivă. Nivelurile radiației au scăzut considerabil, în comparație cu nivelurile fatale din aprilie 1986 datorită degradării izotopilor cu perioadă scurtă de înjumătățire, eliberați în timpul accidentului. În majoritatea locurilor din oraș, nivelul radiației nu depășește 1 μSv (un microsievert) pe oră. Pentru comparație când ne facem o radiografie suntem expuși la doze de până la 170 de microsivert.

Orașul și zona alienării sunt acum îngrădite și păzite de paznici și poliție, dar obținerea documentelor necesare accesului în zonă nu este deloc dificilă. Un ghid va însoți vizitatorii pentru a se asigura că nimic nu este vandalizat sau furat.
Natura a trecut prin mai multe faze de adaptare, după catastrofă. Prima dintre acestea, care a durat circa un an, a provocat moartea plantelor și a animalelor cel mai grav iradiate, a precizat Rudolph Aleksahin, director al Institutului de Radiologie Agricolă de la Moscova. Acesta a fost cazul ''pădurii roșii'', o pădure de pini care a trebuit doborâtă și îngropată. Puieții de pin plantați ulterior în zonă cresc rapid în prezent.
Infernul s-a transformat apoi Într-o oază pentru animalele sălbatice care, în absența omului, s-au înmulțit și au pus stăpânire pe zonă. Nimeni nu poate ști cu siguranță care este efectul radiațiilor asupra acestora.


Cernobâl - viața în zona moartă

Ce s-ar întâmpla dacă brusc ar dispărea toți oamenii de pe planetă? Cum ar reacționa natura - și cât de repede?


Instantaneu din documentar

Acest documentar excepțional prezintă cum într-un mod neașteptat după dezastrul de la Cernobâl, acesta a devenit un sanctuar pentru plante, păsări și animale, inclusiv specii despre care se credea că sunt pe cale de dispariție. De asemenea acest documentar prezintă și viața animalelor odată domesticite, nevoite sa se descurce singure după dispariția oamenilor, cum ar fi eforturile unei mame pisică de a-și crește puii.

Documentarul îl puteți urmări pe YouTube, dând click pe linkurile de mai jos.
Cernobâl - viața în zona moartă - partea 1
Cernobâl - viața în zona moartă - partea 2
Cernobâl - viața în zona moartă - partea 3
Cernobâl - viața în zona moartă - partea 4
Cernobâl - viața în zona moartă - partea 5

HOME - documentar despre casa noastra, a tuturor, Pământul

Povestea

"Listen to me, please.
You're like me, a Homo Sapiens. A wise human.
Life, a miracle in the universe,appeared around four billion years ago,and we humans only 200,000 years ago.Yet we have succeeded in disrupting the balance...that is so essential to life on Earth.
Listen carefully to this extraordinary story, which is yours, and decide what you want to do with it.
These are traces of our origins."

Asa incepe documentarul Home, pe care ieri l-am vizonat a doua sau a treia oara, si pe care vi-l recomand cu draga inima, un documentar absolut superb, cu niste imagini extraordinare, o narare plina de invataminte,ce iti trezeste fiori pe sira spinarii... Nu ai cum sa nu te emotionezi urmarindu-l si poate chiar sa-ti dea o lacrima. Este incredibil de ce lucruri suntem capabili noi, oamenii care populam aceasta planeta, noi, cei care in 40-50 de ani am reusit sa aducem intr-un declin inimaginabil ceea ce planeta a creat in peste 4 miliarde de ani, de la aparitia primului microorganism.

Statisticile sunt infioratoare:

1. 20% din populatia lumii consuma 80% din resursele totale ale planetei.
2. In lume cheltuielile militare sunt de 12 ori mai mari decat cele pentru ajutorarea tarilor in curs de dezvoltare.
3. Zilnic 5000 de oameni mor din cauza consumului de apa nepotabila.
4. 1 miliard de oameni nu au acces la apa potabila.
5. Aproape 1 miliard de oameni sufera de foame.
6. Peste 50% din cerealele comercializate in intreaga lume sunt folosite ca furaje pentru animale sau pentru biocarburanti.
7. 40% din terenul arabil a suferit degradari.
8. In fiecare an 13 milioane de hectare de padure dispar complet.
9. Un mamifer din 4, o pasare din 8 si un amfibian din 3 sunt amenintate cu disparitia.
10. Rata de extinctie a speciilor este de 1000 de ori mai mare decat cea naturala.
11. 3/4 din zonele de pescuit sunt epuizate, golite sau intr-un declin periculos.
12. Temperatura medie in ultimii 15 ani a fost cea mai mare inregistrata vreodata.
13. Calota glaciara este cu 40% mai subtire decat acum 40 de ani.
14. Pana in anul 2050 numarul refugiatilor din cauza schimbarilor climatice ar putea ajunge la numarul de 200 milioane.


It' s too late to be a pesimist...

Este foarte clar ca omenirea se afla intr-un declin total si se indreapta cu pasi repezi catre autodistrugere. Dar inca se mai poate face ceva... mai e timp sa reparam ce am stricat. Cum spune si documentarul, "It' s too late to be a pesimist" ( E prea tarziu sa fii un pesimistt), dar trebuie sa ne mobilizam sa facem ceva. Oamenii de ştiinţă spun că avem la dispoziţie 10 ani pentru a ne schimba modul de viaţă, pentru a preveni atât epuizarea resurselor naturale cât şi evoluţia catastrofică a climatului planetei.

"Este prea târziu sã fi pesimist.
"În întreaga lume, 4 din 5 copii merg la şcoalã. Niciodatã nu a fost oferitã scolarizarea atâtor fiinţe umane. Toatã lumea, de la cei mai bogati la cei mai sãraci, poate aduce o contribuþie.Lesotho,una dintre cele mai sãrace ţãri din lume, este proporţional una dintre ţările care investesc cel mai mult în educaþia populaþiei. Qatar, una dintre cele mai bogate state, a deschis uşile celor mai bune universitãţi. Cultura, educaţia, cercetarea şi inovaţia sunt resurse inepuizabile."

"Este prea târziu sã fi pesimist.
"Guvernele au acþionat pentru a proteja aproape 2% din apele teritoriale. Nu e mult dar este de 2 ori mai mult decât cu 10 de ani în urmã.
Primele parcuri naturale au fost create doar cu un secol în urmã. Acum acestea ocupã peste 13% din continente."

Trebuie sa gandim si la viitorul Pamantului, si in cele din urma al nostru. E timpul sa uitam de exploatarea abuziva a solului si a resurselor sale si sa ne folosim de tot ceea ce inseamna resursa regenerabila, cum ar fi energia solara, energia eoliana, energia geotermala... Haideti sa fim niste consumatori responsabili. Impreuna...

Soundtrack



Coloana sonora a documentarului Home este semnata in intregime de Armand Amar, un compozitor israelian, si este compusa intr-un stil clasic contemporan, cu influente din Africa de Nord si Orientul Mijlociu. Dupa parerea mea coloana sonora este de o calitate exceptionala si se potriveste de minune cu imaginile si naratiunea.
Soundtrackul il puteti asculta in intregime pe youtube
O melodie de pe coloana sonora: Cum dederit si o puteti asculta aici.


Asculta mai multe audio Muzica
Cum dederit dilectis suis
somnum;
Ecce haereditas Domini, filii:
Merces, fructus ventris.


English translation:

When he has given sleep
to those he loves,
Behold, children are an inheritance
of the Lord,
A reward, the fruit of the womb.

Filmul este regizat de renumitul fotograf francez Yann Arthus-Bertrand şi produs de către faimosul regizor Luc Benson, acţiunea peliculei fiind relatată de către Glenn Close.
Filmările au fost realizate în sistem high-definition în 45 de ţări şi 120 de locaţii pe durata a 217 zile şi au fost în premieră efectuate în totalitate în spaţiul aerian, pentru a evidenţia misterele planetei, dar şi rănile suferite de aceasta şi pentru a furniza o perspectivă necesară pentru abordarea schimbărilor mediului.
HOME poate fi vizionat gratuit pe YouTube.
Click p imaginea de sub text :D



In loc de concluzie

"E timpul sã ne unim.
Ce e important nu este ceea ce s-a dus,ci ceea ce a rãmas.
Încã mai avem jumãtate din pãdurile lumii, mii de râuri, lacuri şi gheţari,
şi mii de specii înfloritoare.
Noi ştim cã azi avem soluţii.
Toþi avem puterea de a schimba.
Deci, ce mai asteptãm?"